ANUNT
privind selectarea de parteneri în vederea depunerii de proiecte în cadrul POSDRU, Axa prioritară 6 “Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.1 . “Dezvoltarea economiei sociale”.
În conformitate cu cerinţele legislative privind parteneriatul, conform prevederilor art.35 din H.G. Nr. 218 din 23 martie 2012, cerintelor prevederile OUG 23/2013, art. 15 şi cerinţelor specifice din Ghidurile Apelurilor de Proiecte prin care “autorităţile sau instituţiile publice pot stabili parteneriate cu entităţi din sectorul privat, numai prin aplicarea unei proceduri transparente şi nediscriminatorii privind alegerea partenerilor din sectorul privat”, Primaria Comunei Criciova, cu sediul in localitatea Criciova,str.Principala nr.51,judetul Timis, intenţionează stabilirea unui accord de parteneriat ȋn scopul elaborării, depunerii spre finanţare şi a implementării unui proiect ȋn cadrul cerererii de propuneri de proiecte nr. 168 „Dezvoltarea economiei sociale”.
Activităţile ce vor face obiectul proiectului dezvoltat ȋn parteneriat sunt:
- Activităţi specifice de management de proiect
- Desfăşurarea activităţilor de achiziţii publice ȋn cadrul proiectului
- Activitate de informare şi publicitate aferentă proiectului
- Derularea de servicii de informare şi consiliere profesională ȋn vederea integrării persoanelor din grupurile vulnerabile pe piaţa muncii
- Activităţi de formare profesională, consolidarea competenţelor şi stimei de sine a persoanelor din grupurile vulnerabile
- Ȋnfiinţarea a două structuri sociale
- Derularea de activităţi de marketing pentru a promova structurile sociale
- Evaluarea şi diseminarea expertizei şi a bunelor practici identificate ȋn cadrul activităţilor de informare, consiliere şi formare profesională.
Condiţiile de participare:
- Ȋndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute in Ghidul Solicitantului Condiţii Generale 2014 POSDRU
- Declaraţie pe propria răspundere (semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal) prin care îşi asumă angajamentul de a asigura resursele financiare şi umane necesare în implementarea proiectului, pe toată durata de implementare a proiectului;
- Experientă ȋn furnizarea de cursuri de formare profesională
- Scrisoare de intenţie ce va conţine şi elemente de îmbunătățire a activităților avute în vedere de beneficiar. Aceasta va fi însoţită de copie după statut, act constitutiv, hotărâre judecătorească de înfiinţare.
Entităţile private, organizaţiile non-guvernamentale interesate sunt invitate să depună dosarul pȃnă la data de 25 iulie 2014, la sediul primariei comunei Criciova ,adresa:localitatea Criciova,str.Principala nr.51,judetul Timis sau la adresa de e-mail: primaria.criciova@cjtimis.ro
Pentru informaţii suplimentare, tel. 0256335807. şi fax: 0256335807
Primar,
Catana Cristian Iosif